Discovery Communications a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu compania media franceză TF1 şi îşi va creşte participaţia la Eurosport de la 20% la 51%, preluând astfel controlul în grupul paneuropean de media sportiv.

Tranzacţia prin care Discovery preia controlul în grupul Eurosport (care include Eurosport International şi Eurosport France) ridică valoarea acestei reţele internaţionale de media sportivă la aproximativ 1,2 miliarde de dolari (902 milioane de euro), după scăderea sumei de 115 milioane de dolari (85 milioane de euro) pentru Eurosport France, o sumă uşor mai ridicată decât cea estimată în decembrie 2012. Atunci, Discovery a anunţat preluarea a 20% din acţiunile grupului Eurosport, pentru aproximativ 222 de milioane de dolari (170 de milioane de euro), informează hollywoodreporter.com.

La momentul respectiv, Discovery a anunţat că are posibilitatea să îşi crească participaţia în grupul Eurosport până la sfârşitul anului 2014, însă compania a decis să îşi exercite această opţiune mai devreme. Noua înţelegere ridică costul acţiunilor Discovery în Eurosport la aproximativ 345 de milioane de dolari, mai scrie hollywoodreporter.com.

Conform noii înţelegeri, compania media franceză TF1 îşi va menţine participaţia de 80% în Eurosport France, cel puţin până la data de 1 ianuarie 2015.

Este de aşteptat ca tranzacţia să se finalizeze în următoarele luni. De asemenea, TF1 îşi va putea exercita o altă opţiune, respectiv de a negocia vânzarea restului de 49% din acţiunile sale în grupul Eurosport tot cu Discovery. Acest fapt ar putea conduce la un control total al Discovery asupra Eurosport.

Prin preluarea controlului în grupul Eurosport, Discovery Communications îşi întăreşte poziţia în Europa. Discovery Channel este cea mai larg distribuită televiziune de pe acest continent.




Integral pe ProSport



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.