Numirea tinerei economiste Ioana Petrescu în funcţia de ministru al Finanţelor în cel de-al treilea Cabinet condus de Victor Ponta a surprins pe multă lume luni. Victor Ponta spune însă că este un "pariu" pe care îl face prin numirea unui tehnocrat aşa de tânăr. Profesoara de politici publice care a studiat la Harvard va trebui însă să dea piept cu birocraţia şi realităţile economiei bazându-se doar pe lecţiile învăţate în cărţile de economie.



Ioana Petrescu a declarat marţi, cu ocazia audierilor din Parlament, că munca este mult prea fiscalizată în România. „Am fost întotdeauna adepta reducerii CAS cu 5 puncte procentuale. Voi sprijinii cât pot să fie aplicată de la 1 iulie".

Ce vrea mediul de afaceri de la noul ministru de Finanţe

1. Să nu crească taxele. Probabil cea mai mare provocare pe care noul ministru de Finanţe o va întâmpina în acest an ţine de nivelul fiscalităţii, care şi aşa este destul de ridicat în România, în opinia oamenilor de afaceri. La acest capitol, menţinerea cotei unice va reprezenta un bastion care trebuie apărat, ţinând cont de predilecţia social-democraţilor spre impozitarea progresivă.

2. Să reducă birocraţia în relaţia contribuabil - Fisc. Nu de puţine ori, mediul de afaceri, consultanţii şi micii antreprenori s-au plâns de tonele de acte, declaraţii şi raportări pe care trebuie să le depună la Fisc. Un sistem modern de taxare trebuie să înceapă cu reducerea birocraţiei.

Integral pe Adevărul



Comentarii

UNFORGIVEN PPS: Nu mai avea mult si ii scapa dnei. Voss care vorbeste si maghiara, un neaos si sincer „shut the fuck up” , ca doar si Papa Francisc e om !!!

5 martie 2014 13:01

UNFORGIVEN Cu tot Harvard si Maryland, domnisoara si-a amintit repede de obarsii si am vazut-o mahalagindu-se cu succes, pe romaneste, cu Andreea Voss. I-as ura succes, dar nu cred ca experimentul va fi de durata in jungla finantelor romanesti, unde evaziunea, economia subterana si contrabanda oficializata sunt de neclintit facand parte din sistem. PS: Oare dl. Gherghina, ramane consilier ?

5 martie 2014 12:52

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.