Acciza la carburanţi va fi aplicată din luna aprilie, iar Guvernul va introduce şi un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecţi, neimplicaţi în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize, a afirmat premierul Victor Ponta.

„O avem în buget, o aplicăm, am discutat împreună cu Petrescu şi Şova (ministrul Finanţelor şi cel al Transporturilor-n.r.) cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor, pentru că, într-adevăr, trebuie să găsim măsuri fiscale care, pe de-o parte, să păstreze competitivitatea, iar, pe de altă parte, să combată concurenţa neloială şi evaziunea fiscală“, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

El a precizat astfel că Guvernul va adopta un set de măsuri prin care „transporatorii corecţi, cu facturi“ să poată recupera o parte importantă din acciza care urmează să fie introdusă la carburanţi din luna aprilie.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care reia cererea privind renunţarea la creşterea anunţată a accizei la carburant, şeful statului menţionând că măsura ar genera o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic şi asupra consumatorului.
Potrivit preşedintelui, în cazul transportatorilor, creşterea accizei cu 7 eurocenţi pe litru va conduce la pierderea competitivităţii la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri, iar în plan intern, această majorare va forţa societăţile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creştere a preţurilor.





Integral pe Adevărul



Comentarii

ninetta bai porcule! eu consumator de unde recuperez banii platiti in plus ptr ca un nesimtit ca tine a scumpit benzina ? Imi dai si mie o galeata? Te-n gura!

26 martie 2014 17:07

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.